m-au rugat să-i las în pace
ei știau cel mai bine când se vor usca din toate frunzele
și vor umple raiul de crengi


în fond de ce să-ți murdărești toporul cu urletul unui copac
mai bine te încrunți și îi spui în fiecare zi
cât de mult te dezamăgește
îi calci umbra cu bocancii plini de noroi
îl scuipi până la rădăcină
să știe nenorocitul
să simtă
să audă din tot lemnul lui despre tine
pentru că tu ești călăul tuturor răspunsurilor
animalul interminabil care privește scârbit nemișcarea


oricum îți spun cu siguranță că
ceva tot o să se întâmple la un moment dat
chiar și tu când intri în casă ești altul mai în vârstă
și toate furtunile care au plecat și au ieșit din tine
s-au clasat
subclasat
desfigurat
spart în bucăți atât de mici încât
aproape ti-ai putea vedea moleculele alea care
ai însemnat tu
înainte să pleci


așa că sfatul meu este să lași în pace moartea de orice fel
pentru că mai devreme sau mai târziu
cu obrajii îmbujorați de minute
o să pleci și tu
și copacul
chiar și poemul acesta pe care calci acum
iar când efectiv nu o să mai rămână absolut nimic din noi
când viitorul ne va îngropa și dezgropa
toate zilele până în acest moment
ne vom ruga și noi de el să ne mai lase
cel puțin
să putrezim în pace